De 1 Iunie, CONIL Fest a reunit peste 7.000 de copii și adulți în singurul spațiu incluziv, indoor și outdoor

  • 1.600 de copii din peste 10 orașe au fost prezenti pe scena ediția aceasta;
  • 60 de instituții de învățământ și centre educaționale, asociații, fundații și DGASPC-uri au pregătit momente speciale în cele două zile de festival;
  • Duminică, 2 iunie, copiii și părinții s-au bucurat de un spectacol unic de circ – AEROFONIK, producție a Circului Metropolitan;

CONIL Fest – Festivalul Integrării, cel mai mare eveniment cultural și artistic din România dedicat copiilor tipici și cu nevoi speciale, anunță încheierea cu succes a celei de-a XXIV-a ediție, care a avut loc în weekend-ul 1-2 Iunie, la Circul Metropolitan București. Evenimentul, dedicat promovării incluziunii sociale și educaționale a copiilor și tinerilor cu dizabilități, a reunit peste 7.000 de copii și adulți din orașe precum Ploiești, Târgoviște, București, Giurgiu, într-o atmosferă a solidarității și empatiei.

Peste 7.000 de copii și tineri, alături de familiile lor, cadre didactice și reprezentanți ai organizațiilor non-guvernamentale, din peste 10 orașe din România, au fost prezenți la Festivalul Integrării – Lumea SuperEroilor, unde au participat la activități variate: spectacole artistice, ateliere de creație, jocuri interactive și un târg de bunătăți. Ediția din acest an a fost marcată de un număr impresionant și foarte divers de momente artistice, susținute de copii și tineri talentați, care au demonstrat că diversitatea este un atu și că fiecare copil merită recunoașterea abilităților sale, indiferent de dizabilitatea sa.

„CONIL Fest este mai mult decât un simplu eveniment, este o mișcare pentru acceptare și incluziune. Sunt recunoscătoare partenerilor noștri, respectiv comunității CONIL, fiindcă fără ei nu puteam crea un spațiu unde acești copii și tineri să poată străluci așa cum merită. Mulțumim tuturor celor care ne-au susținut și au contribuit la succesul acestei ediții. Astfel de proiecte de suflet îmi dau speranța că putem trăi într-o lume cu supereroi”, a declarat Adela Hanafi, președinta Asociației CONIL.

 

În cadrul evenimentului, premiat, de altfel, la Gala Societății Civile, au fost prezente autorități importante, printre care doamna Gabriela Gabor, Expert Subcomisia Educație UNESCO, dar și reprezentanții Școlii Gimnaziale CONIL. În prezent, Școala CONIL, fondată de Asociația CONIL, este una dintre cele mai apreciate școli din rețeaua UNESCO. De asemenea, acestei ediții  s-a alăturat și Tedy Necula, regizor și producător de filme și reclame inspiraționale, o voce puternică a comunităților subreprezentate.

Prin intermediul acestui festival, Asociația CONIL își reafirmă angajamentul de a promova incluziunea socială și educațională și de a contribui la construirea unei societăți mai echitabile și mai deschise față de copiii cu nevoi speciale. În cadrul acestei ediții, participanții au putut să își exerseze abilitățile artistice și sociale, să creeze noi prietenii și să se alăture unei lecții despre ACCEPTARE, PRIETENIE și TOLERANȚĂ.

“Asociația OPEN MINDS s-a alăturat cu cea mai mare deschidere și prietenie invitației Asociației CONIL de a realiza împreună cea de-a XXIV-a ediție a CONIL Fest. Pentru că este prima dată când acest eveniment s-a desfășurat într-un cadru festival, provocarea a venit din a dezvolta un concept atractiv si reprezentativ pentru ceea ce ne-am propus să creăm – un mediu incluziv (indoor și outdoor), o lume a bucuriei și a emoțiilor constructive, în care copiii atipici să se simtă firesc în prezența copiilor tipici.  Lumea SuperEroilor este, într-adevăr, un concept generos, care și-a luat culoarea din  zâmbetele, aplauzele și bucuria celor mari și mici. Prin ințiativele Asociației OPEN MINDS ne propunem să aducem diversitatea și incluziunea pe agenda naturală a societății, și avem încredere în superputerile noastre și în partenerii noștri care ne împărtășesc viziunea și valorile.”, ne spune Mirela Tănase, vicepreședinte al Asociației OPEN MINDS.

Mai multe informații și momente speciale din cadrul CONIL Fest sunt disponibile pe pagina evenimentului.

––-

Despre Asociația CONIL
Asociația CONIL este o organizație nonguvernamentală înființată în anul 2010, din necesitatea de a oferi soluții reale pentru integrarea în masă a copiilor cu nevoi educaționale speciale. În cadrul

asociației au fost înființate grupe de grădiniță și clase de scoală primară pentru integrarea copiilor cu CES, precum și un Centru de Performanță, cu activități educative gratuite. Asociația CONIL sprijină descoperirea talentelor de orice fel, în orice context, atât în cazul copiilor tipici, cât și al copiilor cu dizabilități, propunându-și să educe viitoare talente.

De-a lungul anilor, proiectele desfășurate de CONIL au avut un impact semnificativ. Peste 3.000 de copii atipici au beneficiat de programe de educație și terapie specializată, peste 40.000 de copii tipici și cu dizabilități au avut ocazia să urce pe scene celebre ale capitalei în cadrul festivalului CONIL Fest, iar peste 300 de copii cu nevoi speciale au participat la tabere de integrare. De asemenea, peste 1.500 de copii și tineri cu dizabilități au avut acces la cursuri gratuite de weekend, oferindu-le astfel o șansă reală de dezvoltare și integrare.

PROIECT SPECIAL – CONIL Fest

Unul dintre cele mai deosebite proiecte ale Asociației CONIL este CONIL Fest, Festivalul Integrării – Lumea SuperEroilor, ajuns la cea de-a XXIV-a ediție. Acest eveniment a fost recunoscut și premiat la Gala Societății Civile, fiind considerat cel mai mare eveniment dedicat copiilor din România. CONIL Fest aduce împreună copii tipici și atipici din întreaga țară, oferindu-le o platformă pentru a-și arăta talentele și abilitățile.


Despre OPEN MINDS – Asociația pentru Diversitate și Incluziune

OPEN MINDS – Asociația pentru Diversitate și Incluziune, înființată în anul 2023 de către Exploratist – Agenție de Employee Experience, este o organizație nonguvernamentală care facilitează implicarea companiilor în viețile comunităților locale, prin acțiuni cu impact pozitiv care generează atașament, credibilitate și încredere. Asociația integrează agendele organizațiilor cu inițiative ale societății civile, în abordări pe termen lung și cu impact sporit. 

Asociația este dedicată dezvoltării proiectelor educaționale și sociale, promovând inovația și designul empatic pentru a sprijini diverse categorii de beneficiari. Cu sprijinul partenerilor săi, OPEN MINDS continuă să creeze oportunități de dezvoltare și incluziune pentru comunități vulnerabile.

Photo 1 Digital marketing 2 Tactics Previous post Marketing digital: Cele mai noi tactici pentru 2024
Asociatia Conil Next post Avram Iancu va inota Lacul Snagov timp de 8 ore pentru a strânge 2.500 lei pentru Asociația Conil!