Ploiestenii IUBESC teatrul: Primul spectacol din Festivalului International de Teatru „Toma Caragiu” e deja SOLD OUT

[ad_1]

„REGELE MOARE: marți, 15 noiembrie, ora 19.00, sala Teatrului „Toma Caragiu”.

Spectacol SOLD OUT”.

Anunțul a fost făcut joi de conducerea Teatrluui „Toma Caragiu”, organizatorul festivalului omonim.

SUPER!!! Așadar, la mai puțin de o săptămână de la anunțarea programului Festivalului Internațional de Teatru „Toma Caragiu”, spectacolul care deschide evenimentul este deja SOLD OUT! Asta spune multe și… ne bucură nespus! Ploieștenii, prahovenii poartă arta în suflet și le este, iată, sete, foame, de spectacole de calitate, de întâlnirile cu marii artiști la evenimente de colecție și, cu siguranță, înțeleg rostul teatrului în viața comunității. Asta dă speranțe!

Fără Cultură, fără Spirit am fi mai altfel și… am rămîne schimonosiși și săraci pe dinauntru.  

„REGELE MOARE”, de Eugène Ionesco, regia artistică: Andrei și Andreea Grosu; o producție a Teatrului Național „I. L. Caragiale” București.

Distribuția este una de colecție: Victor Rebengiuc (Bérenger întâiul, regele), Mariana Mihuț (Regina Marguerite, prima soţie a regelui Bérenger întâiul), Ana Ciontea (Regina Marie, a doua soţie a regelui Bérenger întâiul), Șerban Pavlu (Doctorul, care e şi chirurg, călău, bacteriolog și astrolog), Florentina Țilea (Juliette, servitoare, infirmieră), Richard Bovnoczki (guardul)

„Mi-am spus că poți să înveți să mori, că poți să-i înveți pe alții să moară. Acesta îmi pare lucrul esențial pe care-l putem face, fiindcă suntem niște muribunzi care nu acceptăm să murim” ‒ motivează dramaturgul Eugène Ionesco nașterea piesei Regele moare.

 Textul este cea mai caldă, înduioșătoare și sinceră mărturisire a omului Eugène Ionesco despre marea întâlnire finală. Neliniștile nesfârșite, agonia permanentă din Jurnalele sale își găsesc transpunerea dramatică într-unul dintre cele mai profunde „poeme” despre moarte și acceptarea ei. O metaforă alegorică a trecerii, o confesiune în oglindă a propriei conștiințe. Întreaga zbatere interioară a lui Bérenger‒ revolta, frica, spaima, groaza, tristețea, bucuria, dorința de a trăi, amintirile, nostalgia, resemnarea ‒ nu este altceva decât un ceremonial al trecerii prin care el, omul,învață acceptarea, învață a muri. Dar Bérenger nu e singur. O are alături pe soția sa. Regina Marguerite și Regina Marie ‒ două aspecte ale uneia și aceleiași femei. Marguerite ‒ inițiatoarea, cea care permite accesul altor lumi „lumea dinaintea nașterii și cea de după”‒ ea îl naște, ea îl ajută să pășească în lumea de dincolo; Marie ‒ grația, tandrețea, fragilitatea ‒ neputincioasă în fața Morții.

Articolul Ploiestenii IUBESC teatrul: Primul spectacol din Festivalului International de Teatru „Toma Caragiu” e deja SOLD OUT a aparut prima data pe Prahova Business – Despre afaceri. Zi de zi – Primul cotidian online de afaceri din Prahova.

[ad_2]

Source link

Previous post Revolutia din1989, cu… toate ale sale- MATERIE in curricula scolara! Presedintele a promulgat Legea!
Next post Administratia bucuresteana vrea platforma de streaming video a productiilor realizate de institutiile de cultura