LA MULTI ANI Armatei Romane!



25 Octombrie este ziua pe care o dedicăm celor care îmbracă uniforma militară. Militarilor le-am încredințat soarta noastră și a țării în cele mai grele momente de-a lungul istoriei noastre, iar ei sunt cei care au făcut sacrificiile necesare ori de câte ori a fost nevoie. Ne protejează, uneori plătind prețul suprem, pe uscat, în aer sau pe mare. Au făcut din risc o rutină zilnică, totul în slujba României și a națiunii române.

Mă gândesc azi la toți cei care servesc în Armata Română, în special la oamenii care fac cinste uniformei militare. Acei oameni care au ales, care își asumă această complexă profesie purtând neamul și țara în inimă (pentru că altfel nu își poți asuma o astfel de nobilă misiune).

Mă gândesc azi și la militarii români care fac parte din trupele NATO și ne fac să fim mândri de activitatea lor. Prin ceea ce fac în diverse zone fierbinți ale globului, aduc prestigiu numelui României.

Sărbătorim- haideți să o facem cu inima deschisă, cu responsabilitate, cu înțelegere, cu respect, ARMATA ROMÂNIEI.

La mulți ani, cu sănătate, cu pace, cu demnitate, cu încredere!

***”Ziua Armatei Române, pe care o sărbătorim astăzi, este un omagiu adus peste timp tuturor eroilor căzuţi în luptă pentru apărarea pământului românesc. Acum, avem cel mai bun prilej de a le mulţumi generaţiilor de astăzi de militari ai României, în care ne punem toată încrederea pentru apărarea ţării sau ne reprezintă cu cinste în misiuni şi diferite teatre de operaţii din lume sub egida Alianţei Nord-Atlantice, ONU sau a Uniunii Europene”, spune premierul în mesajul transmis cu Ocazia Zilei Armatei.

Șefului Executivului esteconvins: ”profesionalism, responsabilitate, onoare, curaj şi dăruire – acesta este profilul militarilor din Armata Română, confirmat de aprecierile primite constant din partea partenerilor şi aliaţilor internaţionali”.

”Faptul că, anul acesta, raportul Global Firepower a urcat România în clasamentul celor mai puternice forţe militare ale lumii, poziţionând-o ca cea de-a 11-a forţă militară a Uniunii Europene şi a 14-a a NATO, confirmă plus-valoarea pe care au adus-o Armatei Române cei peste 18 ani de apartenenţă la Alianţa Nord-Atlantică şi procesul continuu de modernizare demarat de atunci. Importanţa capacităţii defensive este mai evidentă ca oricând în această perioadă, în care agresiunea militară iresponsabilă a Rusiei asupra Ucrainei ameninţă securitatea în regiune şi chiar a întregii lumi. Ţinând cont de contextul acesta, pregătirea şi înzestrarea Armatei Române reprezintă în continuare direcţii-cheie, pentru a întări capacitatea de apărare a ţării noastre şi pentru a răspunde exigenţelor şi provocărilor geostrategice ca stat de frontieră externă a comunităţii euro-atlantice”, a transmis premierul Ciucă.

Articolul LA MULTI ANI Armatei Romane! a aparut prima data pe Prahova Business – Despre afaceri. Zi de zi – Primul cotidian online de afaceri din Prahova.



Source link